În 1918, între 50 și 100 de milioane de oameni, adică între 3 și 6% din populația planetei, au murit într-o epidemie de gripă. Virusul a fost atât de devastator din cauza unei suprareacții a sistemului imunitar, motiv pentru care proporția adulților tineri decedați a fost mult mai mare decât în cazul gripelor obișnuite. În plus, o parte importantă a deceselor au fost urmarea unui tratament greșit. Un secol mai târziu, omenirea se confruntă cu o altă amenințare pe care încearcă să o combată prin metode care se dovedesc a fi tratamente nepotrivite, care creează contextul pentru creșterea numărului de victime. Terorismul este un fenomen cu efecte devastatoare, aflat pe o pantă ascendentă la nivel internațional începând cu 2011 (Figura 1).

România este una dintre țările care a fost ferită până acum de atacuri teroriste pe teritoriul său, însă nu există garanții că această situație favorabilă va persista. Statul trebuie să profite de acest context favorabil pentru a pune la punct un cadru legislativ care să contribuie la scăderea riscurilor pe termen lung, printr-un proces care să permită reconstruirea unor punți de comunicare între instituțiile din domeniu și societatea civilă și reclădirea încrederii populației în instituțiile fundamentale ale democrației.

Pornind de la contextul socio-politic actual din România, vom analiza în cele ce urmează câteva dintre măsurile de combatere a terorismului implementate în prezent la nivel intern și internațional, vom aduce argumente privind ineficiența acestora, și vom face o serie de recomandări de politici publice care pot preveni apariția unor amenințări pe termen lung.

Figura 1. Decese datorate terorismului, 2000-2014

Sursa: Avi Asher-Schapiro. Deaths and Damages Due to Terrorism Have Never Been Higher. Vice News. November 17, 2015.

Instituții slabe, legi imperfecte, vulnerabilități la adresa siguranței naționale

Atacurile teroriste recente din Franța au găsit România în plină criză politică, coroborată cu o discuție pe teme de securitate generată de tragedia din Colectiv. Sursa celor două momente diferă: în Franța, informațiile recente indică un atac terorist al unei rețele ample având în special (sau exclusiv) cetățeni francezi și belgieni inspirați de Statul Islamic (ISIS), în timp ce în România a avut loc un incendiu, urmat de o busculadă, punctul culminant al unei serii de disfuncționaliăți în care vina pare împărțită între actori din mediul privat (patronii clubului, artificierii) și din mediul public (inspectorii ISU, primăria sectorului 4, legiuitori care au permis existența unor lacune în legislație). Odată cu protestele care au urmat tragediei din Colectiv, s-a manifestat un nou simptom al unei probleme care sapă la temelia democrației românești de mai mult timp: criza de încredere în instituții ale statului român. Această criză este vizibilă de mult timp în sondajele de opinie, însă periodic ea se manifestă prin proteste la adresa unor instituții sau actori politici.

Pe lângă faptul că protestele au contribuit la demisia Guvernului Ponta și au declanșat procesul care a dus la învestirea Guvernului Cioloș, mesajul lansat din stradă a fost receptat și transpus în discursul public de Președintele Iohannis și de noul prim-ministru: există o criză majoră de încredere a cetățenilor în instituții fundamentale ale statului român, iar aceste instituții și liderii lor trebuie să acționeze în sensul recâștigării acesteia. Iar lipsa de încredere în instituţii duce la următoarea întrebare: dacă statul român nu este capabil să prevină sau să răspundă în mod adecvat unor pericole convenţionale, precum incendiile, este el capabil să protejeze populația în cazul unor amenințări teroriste?

Acțiunile de prevenire și combatere a terorismului în România sunt reglementate în principal prin Legea 535/2004, republicată și actualizată în 2014. La articolul 1, aceasta definește terorismul prin două elemente principale: acțiuni menite să aibă un impact puternic negativ asupra populației și urmărească un scop politic. Articolul 3 introduce noțiunea de terorism „transnațional”, care presupune desfășurarea sau planificarea lor pe teritoriul altui stat. Atât înainte, cât și după atentatele de la Paris, Guvernul, Președinția, SRI, precum și experții internaționali au afirmat că riscurile unor atacuri teroriste în România sunt în prezent scăzute, fără a face vreo diferențiere între amenințările transnaționale și cele „interne”. La doar două săptămâni distanță, însă, România s-a confruntat cu cazul cetățeanului de etnie maghiară care planifica ceea ce a fost catalogat drept un „atentat terorist” la Târgu Secuiesc, eveniment care a reaprins discuția despre pericolul radicalizării unor grupuri iredentiste maghiare, de pe teritoriul României sau al Ungariei. Deși SRI a creat impresia că situația legată de acest plan s-a aflat mereu sub control, persistă întrebările legate de capacitatea statului de a reacționa în fața unor amenințări de o amploare mult mai mare prin mijloace adecvate, cu costuri rezonabile și fără efecte secundare nefaste.

Președinția României susține revizuirea unor legi fundamentale în domeniul securității naționale, anunțând că în următoarea perioadă vor fi promovate către Parlament modificări la legea siguranței naționale, legile de funcționare ale SRI, SIE, STS, SPP, CSAT, legea apărării, legea industriei de apărare, statutul profesional al ofițerilor de informații, legea privind managementul integrat al situațiilor de criză. De asemenea, se vorbește despre elaborarea unor noi strategii pentru domenii precum educația și formarea profesională, energia, lupta împotriva corupției, dezvoltarea teritorială. Concomitent, Președinția a lansat un efort de schimbare de paradigmă în ceea ce privește conceptul de securitate, prin promovarea conceptului de „securitate națională extinsă”. Acest efort a fost lansat în prima parte a anului, odată cu elaborarea Strategiei Naționale de Apărare, care include în premieră domenii precum educația, sănătatea, protecția mediului, migrația sau demografia, extinzând astfel conceptul de securitate dincolo de zona amenințărilor cărora trebuie să le răspundă Armata, Poliția, Jandarmeria sau serviciile secrete. Unul dintre scopurile principale ale acestor modificări ar fi tocmai întărirea capacităţii statului de a preveni şi de a răspunde unor ameninţări, pe termen scurt și lung. Toate aceste intenții de modificare a cadrului legislativ țin însă de disponibilitatea Parlamentului de a dezbate aceste legi, de coordonarea dintre Parlament, Guvern, partide, Președinție și instituțiile și actorii vizați de aceste legi.

Sondajele de opinie din România arată că serviciile secrete (SRI, SIE) au avut nivele de încredere în intervalul 45-50% pe durata ultimilor 10 ani, mai ridicate decât în cazul instituțiilor politice, însă destul de scăzute într-o comparație cu alte țări. Pe de altă parte, sondajele din ultimii ani indică nivele ale încrederii în jurul valorii de 10% sau mai puțin pentru Parlament și partide, adică acele instituții care trebuie să elaboreze noul cadrul legislativ. Președinția se află încă la un nivel al încrederii, la care mesajele sale pot să pună presiune pe actorii politici, însă această fereastră de oportunitate ar putea să să se închidă curând.

În același timp, din rândul societății civile au existat reacții de nemulțumire cu privire la lipsa de transparență din activitatea SRI și la implementarea unor noi prevederi legale care sporesc libertatea de acțiune a serviciilor în privința supravegherii, motivate prin nevoia de a crește capacitatea serviciilor de a face față provocărilor la adresa securității naționale. Mai multe ONG-uri s-au opus așa-numitei „legi Big Brother”, susținută inclusiv de la nivelul Președinției. Legea a fost adoptată de Parlament în 2012, iar după ce Curtea Constituțională a invalidat-o, în septembrie 2014, în pofida opoziției continue a ONG-urilor, o nouă variantă a fost adoptată în septembrie 2015.

Costuri mari, eficiență scăzută

Pierderile omenești cauzate de terorism sunt tragice și este important să fie reduse cât mai mult. În societățile democratice opinia publică susține după fiecare atentat important adoptarea de măsuri energice ce au ca scop micșorarea șanselor de repetare a lor. Există însă riscul ca măsurile să nu fie eficiente, precum și riscul ca aceste măsuri să fie însoțite de efecte secundare negative ce depășesc cu mult beneficiile. Astfel, costurile multor măsuri de combatare a terorismului sunt extrem de ridicate, atunci când sunt raportate la numărul de vieți salvate. Între 2001 și 2007, costurile directe pentru creșterea securității la nivel global au fost estimate la 70 de miliarde de dolari. Amploarea acestor costuri poate părea paradoxală, în condițiile în care numărul de victime cauzate de terorismul transnațional după 2001 a fost în medie de 583 pe an la nivel global, un număr infim în comparație cu alte categorii de decese ce pot fi limitate, precum cele datorate HIV/AIDS, malariei sau accidentelor auto. Un exemplu notabil și actual în contextul țărilor Uniunii Europene este cel al poluării aerului. Astfel, se estimează că la nivel global au loc anual aproximativ 3,7 milioane de decese premature, dintre care aproape o jumătate de milion în țările Uniunii Europene. În cazul României, estimarea este de aproximativ 28.000 de decese premature pe an.

Cu alte cuvinte, costurilor directe ale măsurilor antiterorism, extrem de ridicate în raport cu numărul de vieți salvate, li se adaugă și costuri de oportunitate, adesea chiar mai ridicate. Explicația acestui paradox este, desigur, aceea că atacurile în locuri cu rezonanță publică, uneori filmate și chiar redate în direct, conduc la presiuni publice mai mari decât decesele ce au loc în contexte mai puțin vizibile, iar costurile politice ale unor reacții percepute de cetățeni drept prea puțin energice sunt pe măsură.

Cu toate măsurile luate, numărul de victime ale terorismului la nivelul planetei are o tendință crescătoare. Un studiu realizat pentru Copenhagen Consensus Project arată ca mare parte a costurilor de combatere a terorismului sunt pentru măsuri care schimbă modalitățile de atac ale teroriștilor, însă nu reduc șansa și eficiența acestor atacuri. Astfel, instalarea de detectoare de metale pe aeroporturi a scăzut numărul de avioane deturnate, însă a crescut numărul luărilor de ostatici de alte tipuri. Protejarea mai bună a personalului ambasadelor a condus la mai multe atacuri asupra turiștilor și oamenilor de afaceri.

În plus, un efect secundar nefast al măsurilor de combatare a terorismului este limitarea libertăților individuale. Chiar și în statele care nu s-au confruntat cu atacuri majore, opinia publică are perioade în care acceptă restrângerea unor drepturi individuale. Într-un sondaj realizat în 2014 în țări ale Uniunii Europene, proporția respondenților care erau în dezacord cu afirmația „Intruziunile în viața privată a cetățenilor sunt necesare pentru a combate criminalitatea” era de 54% în România și de 61% în Germania. În urma atacurilor teroriste din noiembrie din Paris, un sondaj de opinie realizat în Germania oferă o imagine complet schimbată pentru această țară: 9 din 10 respondenți susțin măsuri de siguranță sporite și doar 5% se tem de o îngrădire a drepturilor individuale în acest context.

Chiar dacă uneori există o susținere publică însemnată, aceste măsuri restrictive nu garantează și protecție împotriva atacurilor teroriste. Tiberiu Dragu arată, într-un studiu pentru care a primit un premiu internațional prestigios[1], că agențiile antiterorism tind să prefere diminuări ale restricțiilor în accesarea datelor personale ale cetățenilor dintr-o logică instituțională, adesea însă fără a reuși să scadă și probabilitatea unui atac terorist. Dimpotrivă, analiza lui Dragu arată că există situații în care o scădere a confidențialității în circuitul datelor poate chiar să ducă la o scădere a securității naționale prin faptul că diminuează stimulentele agențiilor antiterorism de a-și concentra eforturile pentru a detecta eventuale comploturi.

Măsuri împotriva terorismului în context internațional

În pofida problemelor de eficiență, reacțiile statelor vestice la adresa atacurilor teroriste din ultimii ani s-au încadrat de cele mai multe ori în categoria măsurilor „tradiționale”, fiind cel mai adesea substanțiale în termeni de costuri și de design instituțional. Astfel, în urma atacurilor din SUA în 2001, primele reacții au venit din partea Marii Britanii și a Franței, ultima asumându-și o creștere cu peste 3 miliarde de euro a bugetului de apărare, din care o cotă însemnată a revenit jandarmeriei pentru menținerea ordinii publice și combaterea terorismului intern. Prezența Franței în gestionarea mediului internațional de securitate a devenit semnificativă în zone considerate furnizoare de terorism. Atacurile de la Madrid (2004) și Londra (2005) au condus la măsuri suplimentare de siguranță printre care ridicarea bugetului de apărare la 2,6% din PIB (angajând încă aproximativ 10 miliarde de euro) și la transpunerea normativă a directivei europene privind reținerea datelor cu caracter personal, normă declarată neconstituțională pentru încălcarea libertăților individuale de mai multe state membre, printre care se numără Germania, Austria, Cehia, Bulgaria și România în mai multe rânduri (respingerea legii privește doar formele inițiale ale legilor supranumite Big Brother) precum și de CEJ.

În urma atacurilor din ianuarie 2015, președintele Hollande a anunțat o nouă creștere a bugetului apărării cu patru miliarde de euro și permanentizarea patrulelor de supraveghere pe teritoriul Franței, precum și măsuri de limitare a libertății de expresie. În plus, Franța anunță că va înjumătăți numărul de disponibilizări planificate în Armată, că va crea mii de posturi noi în Poliție și că va da posibilitatea primăriilor să doteze cu arme de foc polițiștii locali.

Măsuri care vizează creșterea siguranței au fost anunțate recent și în Belgia, care a impus gradul maxim al stării de urgență și a anunțat o creștere a bugetului de apărare și modificări ale constituției pentru a permite măsuri de siguranță suplimentare. Măsuri similare sunt luate și de state care nu au o legătură directă cu atacurile de la Paris. Marea Britanie ia decizii de supraveghere suplimentară a granițelor și locațiilor strategice, anunțând și că va achiziționa noi echipamente militare și va crește cheltuielile antiterorism cu 30% în următorul deceniu. Suedia declară, de asemenea, grad maxim de alertă. Decizii similare sunt luate și în Olanda.

Mai mult, liderii europeni reuniți într-un summit de urgență în urma atacurilor de la Paris au lansat ideea că este previzibilă reintroducerea controalelor la granițe în interiorul UE. În plus, sunt discutate măsuri precum creșterea protecției frontierelor externe ale spațiului Schengen, inclusiv în direcția creării unei forțe europene de protecție a granițelor; măsuri suplimentare de control al finanțării terorismului; o regândire a regimului armelor de foc; constituirea unui registrul de nume al pasagerilor de zbor.

În SUA, directorul CIA, John Brennan, a criticat dur o serie de modificări minore promovate de Președintele Obama pentru a face mai transparentă activitatea de supraveghere desfășurată de serviciile secrete. Brennan susține că, în contextul post-Paris, este nevoie de mai multe mijloace de supraveghere, nu de mai puține. Dezbaterea este amplificată de atitudinea rigidă a republicanilor față de migrație, dar și de cazurile repetate de atacuri cu arme de foc în locuri publice.

În România nu au fost anunțate măsuri suplimentare de securitate pe care cetățenii să le aibă în vedere, însă bugetul propus de noul Guvern pentru 2016 aduce majorări remarcabile ale sumelor alocate pentru Ministerul Apărării (cu 16% mai mare decât suma propusă în 2015, la rândul ei cu 8% în plus față de cea din 2014), și pentru Servicii: luate împreună, SRI, SIE, STS și SPP au cu 22% mai mult decât suma propusă în 2015, la rândul ei cu 17% mai mare decât cea din 2014.

Recomandări pentru România

O parte dintre atacurile realizate în țări europene în ultimii ani au vizat nu doar distrugeri materiale, ci și destabilizarea sistemelor politice și a piețelor financiare. Efectele unor atacuri în România ar putea să fie substanțiale din cauza problemelor de funcționare a democrației, reflectate într-un nivel scăzut al încrederii în instituții, iar măsurile adoptate ar trebui să țină cont prioritar de acest tip de vulnerabilitate. Mai mult, analizele atacurilor transnaționale din ultimii ani au arătat că acestea sunt mai probabile atunci când există un potențial ridicat de destabilizare socială. Recomandăm patru categorii de măsuri care vizează reducerea șanselor de a avea atacuri și limitarea efectelor negative.

1. Sunt necesare măsuri de creștere a transparenței instituțiilor cu atribuții de securitate națională. De asemenea, este important ca schimbările de legislație cu implicații asupra securității naționale să aibă loc în condiții ridicate de transparență.

Un grad ridicat de transparență a instituțiilor publice este o condiție necesară pentru o bună eficiență, iar instituțiile cu atribuții de securitate nu fac excepție. Dimpotrivă, în cazul lor transparența ar conduce la o utilizare mai bună a resurselor și ar preîntâmpina corupția și derapajele nedemocratice. În plus, ar facilita cooperare din partea cetățenilor. Situațiile de succes în preîntâmpinarea unor atacuri teroriste, cum este cel al Statelor Unite după 2011, precum și cele de insucces, cum este cel recent al Belgiei, evidențiază rolul important al stabilirii unor relații de comunicare și încredere între cetățenii obișnuiți care ajung în contact cu membri ai unor rețele teroriste și instituțiile de ordine și siguranță.

O componentă importantă a reactualizării cadrului legislativ privind siguranța națională trebuie să aibă în vedere controlul civil asupra serviciilor secrete. În orice democrație consolidată sunt necesare deopotrivă existența unor servicii secrete suficient de puternice și dotate cu resursele umane, financiare și tehnice necesare pentru îndeplinirea misiunilor, dar și existența unor mecanisme de control din partea societății, care să prevină abuzurile și lipsa de transparență în activitatea serviciilor.

Premisele de la care trebuie să pornească discuțiile despre mecanismele de control asupra activității serviciilor secrete se regăsesc în documente ale unor organisme internaționale din care România face parte. De exemplu, Recomandarea 1713/2005 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei subliniază faptul că cea mai mare provocare este identificarea unui echilibru între asigurarea secretului activităților specifice serviciilor și controlul public din partea instituțiilor reprezentative. Totuși, la articolul 37 se afirmă faptul că verificarea activității serviciilor în consonanță cu principiile democratice trebuie să primeze. De asemenea, trebuie să existe reglementări legislative clare privind condițiile și limitările în timp pentru anumite măsuri excepționale la care serviciile secrete pot recurge. Pe lângă existența controlului parlamentar asupra serviciilor de securitate, Recomandarea 1713/2005 subliniază și rolul mai mare pe care trebuie să îl joace instanțele de judecată în crearea cadrului legal și în controlul serviciilor, deoarece în fața acestora ar putea ajunge spețe vizând abuzuri și încălcări ale drepturilor omului de către servicii. În plus, sunt încurajate relațiile de cooperare dintre serviciile secrete și o gamă mai largă de instituții politice, dar și cu reprezentanți ai societății civile (articolul 7).

Controlul parlamentar prin intermediul unor comisii de specialitate reprezintă mecanismul de control cel mai des întâlnit în rândul democrațiilor, inclusiv la nivelul Uniunii Europene. România se distinge însă prin prisma faptului că activitatea de control este exercitată de comisii formate exclusiv din membri ai parlamentului, în care adeseori se regăsesc foşti angajaţi SRI sau absolvenţi ai unor studii în cadrul SRI, pe când în alte democrații există implicare și din afara parlamentului. În Norvegia, nu există o comisie parlamentară, însă există o comisie independentă de experți care supervizează activitatea serviciilor secrete și realizează rapoarte pentru parlament. Belgia combină o comisie parlamentară cu o comisie independentă. În Olanda există o comisie parlamentară, dar și o comisie de experți care raportează Guvernului. În Germania și în SUA experții sunt incluși în comisia parlamentară, care își desfășoară activitatea ca un for unitar. În Grecia, comisia de experți, care acționează separat de comisia parlamentară, trebuie să fie compusă din persoane „cu notorietate și largă acceptare din partea societății”, cu expertiză tehnică și legală, iar această comisie supervizează activitatea de interceptări și preia sesizările din partea cetățenilor. În unele state, precum Germania, Italia sau Slovacia, șefia comisiilor parlamentare revine unui reprezentant al opoziției.

Pentru a putea realiza un control eficient al activității serviciilor secrete este important ca membrii comisiilor de control (parlamentare sau independente) să dețină acces la informații secrete, ceea ce ridică alte provocări. Astfel, accesul unui număr mare de politicieni la informații secrete crește riscul de a folosi aceste informații pentru atingerea unor scopuri politice. În același timp, implicarea tuturor forțelor politice din parlament și sporirea rolului opoziției în activitatea de control, precum și implicarea unor experți apolitici în proces reduce riscul de scurgeri de informații și folosirea abuzivă a informațiilor.

Așadar, considerăm că regândirea cadrului legal cu privire la securitatea națională trebuie să aibă în vedere eficientizarea mecanismelor de control asupra serviciilor secrete, prin includerea în proces a unor experți apolitici, parte a societății civile. Aceștia pot fi incluși în comisiile parlamentare sau pot funcționa ca un corp independent, care se coordonează cu comisiile parlamentare de control, dar și cu CSAT, și care pot acționa ca o punte între serviciile secrete și public, preluând sesizările cetățenilor și înaintându-le factorilor de decizie sau, dacă este cazul, instanțelor. Selecția acestor experți poate cădea în sarcina unor comitete mixte formate din parlamentari și membri ai societății civile extinse și ar trebui să se desfășoare pe baze competitive, fiind evaluate expertiza, activitatea din trecut și probitatea morală a celor care ar putea deveni membri ai comisiei.

Existența unei astfel de comisii nu știrbește rolul Parlamentului, care rămâne principalul for de control al activității serviciilor, în special prin intermediul comisiilor. În acest context, însă, trebuie avute în vedere măsuri legislative conexe și acțiuni consecvente din partea partidelor care să crească nivelul de competență și probitate morală al celor recrutați și apoi propulsați în Parlament.

Nu în ultimul rând, problemele de etică și profesionalism tot mai frecvent asociate unor structuri educaționale ale armatei și serviciilor arată că reformele în învățământul superior sunt necesare și din perspectiva creșterii calității resurselor umane în instituții de siguranță națională.

2. Este necesară informarea populației cu privire la măsurile deja prevăzute de cadrul legislativ, precum și identificarea unor mijloace care să asigure o mai bună implementare a legislației în ceea ce privește cooperarea între instituții.

Cadrul legislativ deja existent prevede unele instrumente menite să prevină amenințările prin intermediul cooperării și implicării populației, însă acestea sunt prea puțin mediatizate. De exemplu, există încă din 2004 un număr de telefon de tip Telverde (0800800100) pus la dispoziția populației pentru semnalarea riscurilor teroriste.

Principiul cooperării între instituții este și el prezent în cadrul legislativ. Articolul 6 din Legea 535/2004 stabilește că SRI gestionează Centrul de coordonare operativă antiteroristă, dar menționează toate instituțiile și autoritățile publice, 21 în total, care participă în Sistemul național de prevenire și combatere a terorismului. Pe de altă parte, există protocoale formale similare de colaborare între instituții și pentru alte amenințări la adresa siguranței cetățenilor, însă evenimente precum incendiul din Colectiv, dar și intervențiile în cazul unor calamități precum inundațiile sau al blocajelor provocate de ninsori ilustrează disfuncționalitățile care apar în implementarea lor.

3. Sunt necesare măsuri de îmbunătățire a mecanismelor de reprezentare politică a cetățenilor pentru a reduce șansele de radicalizare ale unor categorii de cetățeni și pentru a crește gradul de încredere în instituțiile politice cu atribuții privind siguranța națională.

Din perspectiva stabilității politice, a încurajării participării politice în România și a separației puterilor în stat, sunt necesare măsuri de reformă constituțională și legislativă, menite să crească nivelul de încredere al cetățenilor în instituțiile politice și să stimuleze implicarea acestora. Instabilitatea politică, lipsa coeziunii sociale, lipsa încrederii în instituțiile statului sau chiar pierderii legitimității statului în raport cu societatea sau cu grupuri din cadrul ei se numără printre posibilele cauze care favorizează apariția terorismului „intern” sau a unor vulnerabilități în fața terorismului transnațional.

Revizuirea Constituției trebuie să abordeze cât mai curând câteva aspecte care țin de funcționarea și relația dintre puterile statului. În primul rând, problema imunității parlamentare. Felul în care este reglementată și utilizată acum reprezintă una dintre principalele cauze ale încrederii scăzute a cetățenilor în Parlament. În al doilea rând, problema delegării legislative, de la articolul 115, pentru a stopa abuzului ordonanțelor de urgență. Acest abuz reprezintă o încălcare a principiului separației puterilor în stat. Concomitent, mecanismele interne de lucru ale Parlamentului trebuie eficientizate, pentru a limita tentația Guvernului de a folosi aceste acte ca pe un mijloc de a grăbi implementarea unor prevederi legale importante. De asemenea, trebuie avută în vedere și clarificarea mecanismelor de checks and balances dintre Guvern, Parlament, Președinție, Justiție pentru a preveni crize politice precum cea din iulie 2012, care generează neîncredere din partea cetățenilor și a comunității internaționale.

Revizuirea Constituției ar constitui un prilej bun pentru o dezbatere tranșantă pe tema drepturilor minorităților și statului acestora, în special al minorității maghiare, ale cărei solicitări au fost cel mai adesea considerate exagerate după 1990. Cazul atentatului eșuat de la Târgu Secuiesc, manifestările de solidarizare cu persoana acuzată, ilustrează faptul că există în continuare un potențial de radicalizare pe fondul frustrărilor acumulate în comunitatea maghiară. Acestea vin în contextul scăderii încrederii maghiarilor în capacitatea UDMR de a le îndeplini obiective majore și, implicit, pe fondul scăderii relevanței acestei formațiuni pe scena politică. Astfel, există pericolul ca puntea considerată moderată între minoritatea maghiară și statul român să nu mai existe, lăsând loc pentru creșterea în relevanță a vocilor radicale care s-ar putea inspira din mișcări teroriste cu care Europa era obișnuită acum 20-30 de ani (ETA, IRA).

Revenind în zona mecanismelor generale de reprezentare politică, legislația electorală trebuie îmbunătățită pentru a crește gradul de transparență al alegerilor organizate în România, prin îmbunătățirea procedurilor de organizare a alegerilor, de numărare a voturilor și prin accesul neîngrădit al observatorilor în fiecare moment al procesului. Cadrul legal privind finanțarea partidelor și campaniilor electorale, în pofida revizuirii din 2015, permite în continuare practicile netransparente care predispun aleșii și partidele care au acces la funcții publice să recurgă la clientelism ca mijloc de recompensare a sponsorilor. Sistemul electoral trebuie să stimuleze partidele să așeze pe baze competitive mecanismele interne de selecție a candidaților pentru funcțiile alese. Reforma electorală din 2015 este de fapt un pas înapoi, prin reintroducerea listelor închise, ordonate exclusiv prin decizii interne ale partidelor. Un pas înainte ar însemna introducerea listelor deschise, care ar acorda un cuvânt de spus mai important alegătorilor decât în prezent în privința celor care vor fi aleși.

4. România trebuie să fie parte a efortului internațional de remediere a surselor prime ale terorismului. Schimbul rapid de informații între țări cu privire la persoanele suspecte și cooperarea în identificarea surselor de finanțare a teroriștilor și eliminarea lor sunt mijloacele cele mai eficiente de limitare a atacurilor de amploare.

Este important ca Romania să continue să își satisfacă angajamentele internaționale în spiritul loialității și al prudenței. Fiind un fenomen global, terorismul este în măsură să afecteze țara noastră chiar dacă pericolele imediate sunt reduse. Astfel, mai mulți cetățeni români au fost uciși în atentatele majore din Europa din ultimii zece ani, iar fenomenul criminalității organizate transnaționale, unul dintre factorii favorizanți ai terorismului, presupune cooperarea activă între statele europene. Dar, în același timp, România trebuie să urmărească un echilibru între angajamente și suveranitatea națională – suveranitatea de a-și stabili prioritățile și de a acționa conform nevoilor interne și geostrategice. De aceea, considerăm că trebuie acordată atenția care se cuvine fiecărui tip de amenințare. Transparența și consultarea largă este importantă și din acest punct de vedere, în vederea găsirii celor mai bune căi de abordare a amenințărilor și de implementare a unor demersuri internaționale.

În același timp, este de dorit ca România să își contureze mai clar ambițiile de actor regional. România ocupă o poziție strategică și contextul geopolitic și confluența de problematici din această zonă evidențiază acest lucru. Este stat de frontieră al UE și se află acum în proximitatea unor conflicte importante: în Ucraina, Siria și situația destabilizată din Turcia. Din perspectiva fenomenului terorist și în contextul intenției de sporire a securității frontierelor externe ale UE, România devine un actor regional important, gestionând o frontieră largă și în proximitatea multor conflicte. Prin urmare, România ar trebui să își asume acest rol în mod activ și să influențeze politicile europene, mai ales acum, când se fac demersuri de regândire a modalității de acțiune împotriva fenomenului terorist la nivel internațional.

---

[1] Premiul Mancur Olson pentru cea mai bună teză de doctorat în domeniul economiei politice.