Zoltán Levente Fejes, Michigan State University
Presa, mediul online și chiar strada (vezi #Colectiv) răsună de cererile unor politicieni, ale unor lideri de opinie, ale unor reprezetanți ai societății civile și chiar de ale oamenilor din interiorul sistemului judiciar[1] pentru înăsprirea legilor pentru diferite probleme societale de natură criminală, sau cel puțin deviantă: de la viol și pedofilie (pănă, 2015; ,,Violul e crimă”, 2015), traficul de imigranți (Ispas, 2015), ultraj (,,MAI cere înăsprirea pedepselor”, 2015), corupție (,,Acesta este lista”, 2015), până la comportamentul în trafic al șoferilor (Tarnovschi, 2015). Aceste cereri vin din partea oricărui actor din arena politică/civilă, apar de obicei în funcție de temele actuale care frământă societatea românească, se propagă prin diferite medii și de regulă se înmulțesc după un caz excepțional sau foarte mediatizat.
De exemplu, în august 2015, ca urmare a unor cazuri de viol, politicieni și partide anunţau intenția de a depune un proiect de lege prin care pedepsele pentru viol să devină similare celor pentru crimă (,,Violul e crimă”, 2015; pană în 2015), iar unii chiar depuneau un proiect de modificare a codului penal la Parlamentul României (,,Proiect de lege”, 2015). În mod similar, reprezentanții societății civile lansau în stradă, în presă și în mediul online cereri de înăsprire a penalităților pentru cazurile de corupție (vezi ,,Noi proteste în București”, 2015). Acestea sunt doar câteva exemple recente, care arată frecvența cererilor de înăsprire a legilor și folosirea lor ca un ,,răspuns din oficiu” la astfel de probleme, însă înșiruirea ar putea continua, deorece astfel de cereri sunt omniprezente.
Tentația de a pleda pentru mărirea pedepselor ține nu numai de faptul că această soluție ce țintește prevenția este (aparent) mai ieftină decât cheltuielile cu prinderea și reabilitarea infractorilor, cât mai ales de vizibilitatea unor astfel de decizii/cereri și de mesajul pe care îl transmite către alegători și către alți stakeholders din societate. Lăsând deoparte motivația din spatele solicitărilor, la prima vedere, argumentul pare logic și fireasc: dacă un individ riscă o pedeapsă mare, nu va comite fapta în cauză, sau cel puțin se va gândi de două ori înainte de a se angaja în astfel de comportamente.
Această premisă utilitariană, precum că omul este o ființă (imperfect) rațională care[2], înainte de a comite o faptă, ia în calcul balanța riscului consecințelor negative și a potențialelor beneficii asociate cu o activitate anume, stă la baza teoriilor criminologice clasice. În baza acestei idei, autori precum Cesare Beccaria (1764) și Jeremy Bentham (1789) au pus bazele a ceea ce este denumit în criminologie teoria descurajării (deterrence theory).
Pe scurt, acestă teorie susține că scopul primar al legii penale este descurajarea indivizilor de la încălcarea prevederilor legale. Astfel, ea propune existența unei soluții simple la probleme reprezentate de criminalitate: activitățile criminale pot deveni neatrăgătoare doar prin simpla implementare a unor politici publice care ,,sporesc costul” acestora (Pratt et al., 2006), astfel încât să depășească avanatajele pe care le-ar putea obține prin săvârșirea unei fapte de natură criminală. De menționat că nu doar înăsprirea legislativă, ci și aplicarea mai riguroasă și mai consecventă a prevederilor acestora, precum și o eficiență crescută a actului de justiție pot contribui la creșterea acestor costuri (Pratt et al., 2006). De asemenea, este important de reținut că sintagma ,,costuri” nu se referă doar la câștiguri materiale, ci și la altfel de ,,costuri legale”, cum ar fi pierderea libertății, dar nu și la ,,costuri sociale” (Akers, 2000).
Prin urmare, ,,legile aspre” pot descuraja comiterea crimelor, dar teoria descurajării susține că efectul de descurajare survine doar dacă:
- legile sunt în concordanță cu crima comisă (aceastea trebuie sa fie destul de severe încât să depășească beneficiile dobândite prin comiterea infracțiunii, dar nu într-atât încât să devină injuste, pentru că astfel își pierd efectul descurajator);
- aplicarea acestora este rapidă și sigură (probabilitatea de a scăpa de pedeapsă trebuie să fie mică, iar aplicarea pedepsei trebuie să survină la scurt timp față de momentul comiterii faptei).
Conform teoriei, descurajarea se produce atât la nivel individual, cât și la nivel societal: persoanele care au experimentat pe propria piele pedepsele aplicate în mod ,,rapid și cert”, vor fi descurajate de la comiterea unor fapte similare în viitor (descurajare specifică), iar exemplul statuat prin pedepsirea acestora îi va descuraja pe cei care intenționeză să comită astfel de fapte (descurajare generală) (Akers, 2000).
Farmecul acestei raționalizări constă în simplitatea ei, acesta fiind în același timp unul dintre principalele motive pentru care teoria se bucură de o popularitate crescută și stă de câteva decenii la baza sistemelor de administrare ale justiției specifice ,,culturilor vestice” (Akers, 2000; Pratt et al., 2006). Dată fiind popularitatea acestei raționalizări, nu este de mirare că reacțiile obișnuite la probleme de politici publice care își fac loc pe agenda publică sunt adesea solicitări de înăsprire a legislaței în vigoare sau de creare a unor legi ,,dure”. Aceste solicitări se manifestă prin cereri concrete de genul: sentințe mai severe sau criminalizarea unor comportamente deviante; sporirea numărului de angajați ai forțelor de ordine sau creșterea finanțărilor direcționate către astfel de activități efectuate de diferite organe ale statului (inclusiv servicii secrete).
Întrebarea naturală este: de ce nu se reușește scăderea criminalității, dată fiind această soluție simplă? Oare leguitorii sau experții în domeniu sunt incapabili să găsească acel punct optim în care o pedeapsă îi face pe cei cu înclinații criminale să nu-și mai dorească să ia mită, să apese mai tare pedala de accelerație sau să se sustragă de la plata taxelor? Sau este sistemul de administrare a justiției (poliția, procuratura, instanțele de judecată și sistemul penitenciar) incapabil să administreze pedepsele într-un mod rapid și cert?
Răspunsuri definitive la aceste întrebări nu există, dar literatura științifică din domeniu furnizează câteva indicii. Astfel, unii autori au indicat că tendonul lui Ahile al teoriei descurajării constă în distanța (relativ) mare în timp dintre momentul săvârșirii faptei penale și costurile legale/penale pe care le atrage. Deși pentru mulți indivizi încarcerarea poate cauza o ,,durere” majoră, o mare parte dintre aceștia nu realizează o conexiune la momentul (dinaintea) săvârșirii actului între faptele de natură penală și repercusiunile acestora (Paternoster, 2010), dat fiind faptul că, în contradicție cu cerințele teoriei descurajării, nu numai că pedepsele sunt incerte[3], dar sunt și foarte îndepărtate în timp, în comparație cu beneficiile imediate ale crimelor.
Mai mult de atât, rezultatele evaluării a 240 de studii care vizau această orientare criminologică, publicate în reviste științifice de specialitate în ultimii 50 de ani, au arătat că teoriile de descurajare (atât cele clasice, cât și cele moderne, inclusiv cele integrate în alte tipuri de teorii criminologice) au un suport empiric slab (mai ales în comparație cu alte tipuri de explicații/teorii; vezi Tabelul 1). De asemenea, aceste analize au scos la iveală limitările focusării exclusive pe legea penală și pe modul de implementare a acestora în ceea ce privește efectul asupra reducerii criminalității, eșecul politicilor publice de genul “get tough”[4], precum și pericolele ignorării cauzelor criminalității (cum ar fi sărăcia, inegalitatea de șanse etc.) (Pratt & Cullen, 2005, p. 437). Suportul empiric, per ansamblu pentru teoria descurajării este atât de scăzut încât Pratt și Cullen (2005) au concluzionat că singura ,,scăpare” pentru această teorie de la a fi considerată de criminologi ca ,,lipsită de validitate empirică” (p. 386) este combinarea/integrarea cu alte tipuri de teorii criminologice.
Tabel 1. Sumarul suportului empiric pentru macro-teoriile criminologice majore
Tip teorie | Testat în mod adecvat | Suport empiric per total |
Dezorganizarea socială | Da | Ridicat |
Depravarea economică | Da | Ridicat |
Anomia socială | Nu | Moderat |
Suport social/altruism | Nu | Moderat |
Activități de rutină | Da | Moderat |
Alegerii raționale/Descurajare | Da | Slab |
Subculturi | Da | Slab |
(Adaptat din Pratt și Cullen, 2005).
Deși în contextul românesc nu avem o astfel de abundență de studii științifice, câteva date disponibile arată că teoria descurajării stă la baza sistemului de justiție (sistemului penal) românesc. Streteanu și Nițu (2014) indică faptul că legea penală are rolul de ,,câine de pază al ordinii sociale” (p. 9) și că printre funcțiile sale se numără (a) orientarea conduitei umane, (b) intimidarea și (c) reeducarea. Dintre acestea, prima funcție se axează evident pe descurajarea indivizilor de la ,,adoptarea unei conduite interzise” (Streteanu & Nițu, 2014, p. 11) și depinde de factori precum natura și întinderea sancțiunii, probabilitatea aplicării și timpul scurs între comiterea faptei și aplicarea efectivă a pedepsei (p.11). De asemenea, cercetările realizate în contextul românesc arată alte tipuri de deficiență ale politicilor bazate pe această teorie. De exemplu, Dâmboeanu (2011), analizând fenomenul recidivei în România, arată că perioada mai mare de încarcerare nu numai că nu descurajează infractorii, dar are efecte negative în privința reintegrării acestora în societate după ispășirea pedepselor.
Chiar și din acestă succintă trecere în revistă a teoriei descurajării, este evident faptul că, deși acest raționament se bucură de o populariatate crescută (mai ales în rândul practicienilor și a decidenților politici), nu are fundații empirice solide (Paternoster, 2010; Pratt & Cullen, 2005; Pratt et al., 2006). Mai mult decât atât, deși este principala bază a politicilor publice de gen “get-tough” care au caracterizat preț de câteva decenii administrarea justiției în SUA, majoritatea acestor politici au rezultate modeste în ceea ce privește reducerea ratei de criminalitate (Akers, 2000), dar au avut o contribuție majoră la o altă problemă: încarcerarea în masă (Simon, 2007).
Concluzii și recomandări:
Înăsprirea legilor este privită de mulți ca o soluție simplă, rapidă și eficace pentru probleme societale de natură criminală. Această abordare conduce adesea la efecte sub cele scontate, din mai multe motive:
- Descurajarea nu are loc pentru că timpul dintre faptă și pedeapsă e prea mare;
- Delictele sunt frecvent urmarea unor decizii ce nu țin cont de raportul dintre costuri și beneficii;
- Implementarea și administrarea legilor de către sistem pot anula efectele unor legi dure[5].
Sancțiunile definite prin lege sunt fundamentale în lupta împotriva criminalității, dar opțiunile de politici ce adresează criminalitatea trebuie puse în perspectiva rezultatelor analizelor științifice. În același timp, este necesar un dialog onest între legiuitori, cercetători și practicieni (American Institutes for Research, 2016).
Recomandările formulate în această analiză sunt de tip “course of action”, care să ducă la identificarea unor alternative viabile și la elaborarea unor politici publice relevante și eficiente pentru contextul românesc.
Astfel, pentru a efectua schimbări de substanță și de lungă durată, recomandăm ca decidenții:
- Să nu ignore datele care arată că efectele politicilor bazate pe principiul descurajării aplicate în alte țări sunt marginale;
- Să încurajeze (și mai ales să finanțeze) cercetări criminologice de natură să evalueze oportunitatea și aplicabilitatea unor politici publice bazate pe teorii cu suport empiric ridicat sau măcar moderat (cum ar fi: Învățarea Socială (Bandura, 1977; Akers, 1998), sau Controlul de Sine (Gottfredson & Hirschi, 1990); vezi Tabelul 1) în contextul socio-economic, cultural, și politico-adminitrativ specific României, pentru a nu se ajunge la preluarea unor politici sau programe care nu iau în considerare caracteristicile specifice societății românești;
- Să abordeze cauzele profunde (root causes) ale criminalității[6].
Akers, R.L. 1998. Social learning and social structure: A general theory of crime and deviance. Boston: Northeastern University Press.
Akers, R. L. (2000). Criminological Theories. Introduction, Evaluation, and Application (3rd ed.): Roxbury Publishing Company.
American Institutes for Research (2016, Feb. 17) Applying Social Science in the Real World. Accesat la: http://www.air.org/resource/applying-social-science-real-world.
Bandura, A. 1977. Social learning theory. Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall.
Beccaria, C. m. d. (1963). On crimes and punishments. Indianapolis: Bobbs-Merrill.
Danileț, C. (2009, Mar. 15). Noul Cpen: pedepse mai mici pt corupție?. Accesat la: https://cristidanilet.wordpress.com/2009/03/15/noul-cpen-pedepse-mici-pt-coruptie/.
Dâmboeanu, C. (2011). Fenomenul recidivei în România. Calitatea Vieții, XXII, nr. 3, p. 295–312.
Ispas, L. (2015, Sept. 12) Criza Imigranților – Ministerul Internelor vrea înăsprirea pedepselor pentru traficanţii de migranţi. Accesat la: http://www.mediafax.ro/social/criza-imigrantilor-ministerul-internelor-vrea-inasprirea-pedepselor-pentru-traficantii-de-migranti-14731172.
MAI cere înăsprirea pedepselor pentru ultraj (2015, Aug. 05). Accesat la: http://stiri.tvr.ro/mai-cere-inasprirea-pedepselor-pentru-ultraj_63680.html.
Pană, Ș. (2015, Aug. 18) UNPR va iniţia un proiect de lege pentru înăsprirea pedepselor pentru viol. Ce spune Oprea despre poliţiştii care au violat o fată de 16 ani. Gândul.info. Accesat la: http://www.gandul.info/politica/unpr-va-initia-un-proiect-de-lege-pentru-inasprirea-pedepselor-pentru-viol-ce-spune-oprea-despre-politistii-care-au-violat-o-fata-de-16-ani-14680253.
Paternoster, R. (2010). How much do we really know about criminal deterrence? The Journal of Criminal Law and Criminology (1973-), 100(3), 765-824.
Pratt, T. C., & Cullen, F. T. (2005). Assessing Macro-Level Predictors and Theories of Crime: A Meta-Analysis. Crime and Justice, 32(ArticleType: research-article / Full publication date: 2005 / Copyright © 2005 The University of Chicago Press), 373-450. doi: 10.2307/3488363.
Pratt, T. C., Cullen, F. T., Blevins, K. R., Daigle, L. E., & Madensen, T. D. (2006). The empirical status of deterrence theory: A meta-analysis. In T. C. Pratt, F. T. Cullen, J. P. Wright & K. R. Blevins (Eds.), Taking stock: The status of criminological theory. New Brunswick, N.J.: Transaction Publishers.
Proiect de lege: un deputat cere ca violatorii sa stea la inchisoare 25 de ani. Pentru ce fapte cere pedepse pe viata. (2015, Aug. 04). Accesat la: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/proiect-de-lege-un-deputat-cere-ca-violatorii-sa-stea-la-inchisoare-25-de-ani-pentru-ce-fapte-cere-pedepse-pe-viata.html.
Puiu, Ana-Maria (2008, Iun. 23) Corupția văzută din interior. Ana-Maria Puiu. Accesat la: http://www.juridice.ro/35922/coruptia-vazuta-din-interior-ana-maria-puiu.html.
Simon, J. (2007). Governing through crime: How the war on crime transformed American democracy and created a culture of fear. New York: Oxford Univ. Press.
Streteanu, F & Nițu, D. (2014) Drept Penal, Partea Generala, Universul Juridic.
Tarnovschi, A. (2015, Oct. 23). CODUL RUTIER. Parlamentarii vor ÎNĂSPRIREA legii! Ce amenzi riscă șoferii români! Accesal la: http://www.reporterntv.ro/stire/codul-rutier-parlamentarii-vor-inasprirea-legii-ce-amenzi-risca-soferii-romani.
"Violul e crimă". Tudor Ciuhodaru vrea înăsprirea pedepselor pentru violatori (2015, Aug. 03). Accesat la: http://www.romaniatv.net/violul-e-crima-tudor-ciuhodaru-vrea-inasprirea-pedepselor-pentru-violatori_236563.html.
BIO
Zoltán Levente Fejes
Doctoral Candidate
School of Criminal Justice
Michigan State University
655 Auditorium Rd.
Baker Hall
East Lansing, MI, 48823
A-CAPPP - Center for Anti-Counterfeiting and Product Protection
PCASS - Program on Police Consolidation and Shared Services
Zoltán Levente Fejes is a doctoral candidate at the School of Criminal Justice at Michigan State University. He earned his BA in Political Science and MA in Nonprofit Organization Management from Babes-Bolyai University. Currently he is conducting dissertation research examining the ability of two core criminological theories of explaining volitional consumption of counterfeit goods.
He is a research collaborator for the Center for Anti-Counterfeiting and Product Protection, and the Program on Police Consolidation and Shared Services at Michigan State University. His main research interest is product counterfeiting, including cue utilization by consumers and law enforcement in the detection of counterfeit products, the harmful effects of product counterfeiting on global economy and public health, the development of public policy aimed at deterring the manufacturing and marketing, as well as of the consumption of fake goods. His area of expertise includes product counterfeiting, anti-counterfeiting strategies, consumer behavior and public policy.
Contact:
Email: fejeszol@msu.edu
[1] Ex: Puiu în 2008, sau Cristi Dănileț în 2009.
[2] Deși la anumite fapte penale (cum ar fi corupția și infracțiuni conexe/similare) se poate presupune raționalitatea, nu se pot exclude impulsivitatea sau factorii iraționali în totalitate nici în cazul acestor infracțiuni.
[3] Aceste incertitudini izvorăsc (printre altele) din inabilitatea organelor de ordine de a ancheta fiecare faptă de natură penală (fie nu au cunoștință de ele, fie nu au resursele necesare), de a prinde și a judeca fiecare infractor, precum și încrederea făptașului în abilitățile proprii de evaziune a actului de justiție.
[4] Cum ar fi programele-șoc (shock incarceration; scared straight; boot camps) bazate pe încarcerare de durată mai scurtă dar cu un regim strict, de tip militar, axat pe reeducarea infractorilor (în special juvenili). Un alt exemplu sunt legile de “three-strikes” (declarate neconstituționale de Curtea Supremă a Statelor Unite în 2015) sau sentințele minime obligatorii (mandatory minimums)
[5] Ex: Limitarea vitezei de circulație pe centura unui oraș mare la 30 km/h, dar poliția nu aplică amenzi pentru că ar însemna îngreunarea, sau chiar împiedicarea tranzitului în zonă; Punere în libertate înainte de ispășirea pedepsei etc.
[6] Factori economici, legați de mediul social și de familie.